Pentru părinţi / Cine vine la noi?

Terapiile instructiv-educaţionale şi corectiv-compensatorii din institutul nostru se adresează mai ales acelor copii (respectiv familiilor acestora) la care se suspecteză existenţa unor întârzieri în dezvoltare si ale căror vârstă este cuprinsă între 0-6 ani. La cerere însă, ne ocupăm şi de copii mai mari, de vârsta şcolară, cu diferite probleme. 

În centrul nostru există posibilitatea de evaluare complexă a copilului, evaluare realizată de o echipă de specialişti alcătuită dintr-un medic neurolog, un psiholog şi un kinetoterapeut. Tratamentele, respectiv terapiile copilului sunt recomandate conform rezultatelor examinării acestuia. În urma rezultatelor, de obicei copilului i se recomandă terapie individuală sau de grup în centrul nostru, o dată sau de două ori pe săptămână. În cazurile în care nu putem oferi terapie corespunzătoare în cadrul instituţiei noastre, oferim informaţii, consiliere în privinţa altor instituţii de acest gen.

Înscrie-te la newsletterul nostru